Arhiepiscopia Bucureștilor va începe o cercetare disciplinară privind preotul care a oficiat o slujbă religioasă la evenimentul de comemorare a liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, la troița din Tâncăbești. „Nu cunosc în momentul de față cine este părintele. Va avea loc o cercetare disciplinară la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor cu privire la cazul de față”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Adrian Agachi.
În plus, polițiștii din Ilfov fac cercetări, fiind deschis un dosar penal, după ce mai multe persoane, printre care și președinta SOS România, Diana Șoșoacă, au participat la eveniment. Conform legislației în vigoare (OUG 31/2002), sunt interzise organizațiile, simbolurile și faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război. Persoanele responsabile de aceste fapte pot primi închisoare de la trei luni la trei ani și interzicerea unor drepturi.
Momentan, se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor care au participat la activitate. În cadrul evenimentului ce a avut loc în seara de sâmbătă spre duminică, la trei dimineața, Șoșoacă a spus într-un video că se împlinesc 86 de ani de la uciderea lui Zelea Codreanu, un patriot, în viziunea ei. Articolul a fost revizuit de către Andreea Stanciu.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii